Afara ploua

M-am săturat de „preludiu”. Nu mai știu cum să-mi încarc bateriile să fiu în formă pentru o noua zi de „preludiu” în fiecare zi. Nu mai am răbdare să aud ce se spune, să văd cum reacționează, ce zice guvernul, ce zice opoziția, ce zice presa, ce zic blogării și ce nu se face și ce se face și să-i ia dracu. Abia aștept marea „zmardoială” generală după care se stie o treabă. Ori le-o dăm sus ori o luăm. Nu mai am chef de atâta câr și bâr și să așteptăm să vedem ce propune unu sau altu, care ce poșeta și-a cumpărat, la ce filme se mai uită parlamentarii în parlament. Simt nevoia de acțiune. Nu se poate discuta cu ăștia? Dă-i în mă-sa! Cu cât se amână treaba cu atât reacția va fi mai violentă. Nu vreau să instig dar așa simt eu. Mă simt umilit, batjocorit, trădat și foarte obosit. Sătul de situația de: e vina lor, e vina mea, ba nu, ba da. E prea copilăresc și prea prostesc să mai am răbdare. Simt nevoia fizică de a-mi descărca tensiunea din nervi și din mușchi. Simt o atmosfera gen „Noi vrem pământ” de G. Coșbuc.