vineri, 9 aprilie 2010
Vreau să-mi spăl creierul
09:41 |
Scris de
Andrei R Pop |
Editați postarea
Am așa o stare silă, de greață când mă uit la TV. Abia aștept să înceapă publicitatea. Am senzația că nimic din ceea ce mi se spune merita știut. Vreau să-mi spăl creierul. Nu mai suport mizeriile cu care guvernul mi-l murdărește și intoxică în fiecare zi. Chiar aș vrea atunci când fac duș să pot să-mi spăl și creierul de tot ce am auzit și memorat fals în ziua aceea. Să mă spăl și să nu mai știu că Băsescu zice că avem doar drepturile specificate în constituție (unde nu scrie că am dreptul să mă spăl, deci m-ar putea opri), să nu mai știu că DNA face filme și leagă doi oameni cu o pereche de catușe pentru simbolistică. Că Boc zice că televiziunile își inventează subiectele pe care le difuzează. Televiziunile întreabă care sunt subiectele inventate. Boc nu răspunde că nu mai merge și nu mai dă voie nici lătrăilor să meargă la emisiuni de când Hoară era să și-o muște de la Ciutacu. Mi-ar fi plăcut să-l pocnească. Sigur că nu trebuie să ne facem singuri dreptate dar sunt sătul de statul de drept. Sunt sătul să nu jucăm după aceleași reguli. Mai bine să nu fie nici un fel de regulă. Harababură generală. Sa vad eu dacă Băsescu mai e învingător, dacă Boc e mascul alfa, dacă Hoară ăla îl mai face pe Ciutacu mincinos. E mai frumoasa o libertate dificila decât ipocrizia unui stat de drept în care să joc eu săraci după cum cântă legea și ei după cum vor mușchii lor. Să-i i-a dracu pe toți.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Schimb de linkuri
Despre mine
- Andrei R Pop
- ".. sa nu crezi ce ti se spune si sa nu te miri daca ce ti se spune se adevereste intr-o zi ca n-a fost minciuna sau prefacatorie."
Marin Preda
Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni
Persoane interesate
Arhivă blog
-
▼
2010
(62)
-
▼
aprilie
(16)
- Legea semi-junglei
- Boc își confirma IQ-ul
- Telescopul Spațial Hubble
- Ziua Pământului
- România a înnebunit?
- Sportul rege suspendat
- No Băsescu Ever
- Când vorbește Băsescu
- Romania - Tara consilierilor improvizati
- Vreau să-mi spăl creierul
- Leapșa Violet
- Urban, adevaratul Organ
- S-au dus sărbătorile! Cu ce am ramas?
- Hristos a inviat
- Sărbători fericite tuturor
- De rău (că de ce altceva) de Băse
-
▼
aprilie
(16)
-
►
2009
(13)
- ► septembrie (1)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu