Afara ploua

Politica românească e ca un joc de poker unde nimeni nu joacă cu cărțile pe față. Nu contează ce cărți ai în mână. Contează capacitatea de disimulare și de bluf. Contează cât tupeu ai. Poți câștiga fără să-ți arăți cărțile. Poți scoate din joc prin plusări cu care să sperii pe ceilalți jucători.
Cam așa se întâmplă în România. Băsescu nu mai e un președinte jucător. Este proprietar de cazino. Este dealer-ul. Este casa. El nu pierde niciodată. Statistic face doar mișcări în care nu risca nimic. Are jucătorii lui la masa de poker. DNA-ul e cel mai activ în acest moment. DNA-ul plusează și plusează și plusează. PSD, alt jucător la această masă, a înțeles că DNA-ul bluf-ează și a decis să vadă cărțile.
Afara din metafora, DNA publică zilnic interceptări telefonice cu Cătălin Voicu, probe care nu au nici o relevanță juridică dar care au menirea să-i deruteze pe ceilalți jucători, sa-i facă să greșească, să iasă învingători în opinia publică exact ca și cum ar avea cărțile în regulă. PSD a zis că vrea să vadă cărțile, adică a dat liber să facă ceea ce vrea să facă cu Voicu și să judece lumea după rezultate.
Acuma dacă e bluf înseamnă că DNA e o adunătură de tăntălăi și chiar și alegătorii lui Băsescu vor înțelege (sper).
Pâine și circ. Ce frumos ar fi fost să avem noi pâinea și să importam circul, că până la urma toate astea se întâmplă pe banii noștri. Este un fel de pay per view obligatoriu și de foarte proastă calitate.