Se afișează postările cu eticheta romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romania. Afișați toate postările
vineri, 30 aprilie 2010

Legea semi-junglei

Ce înseamnă un stat de drept? Practic, înseamnă că indivizii de pe un anumit teritoriu au făcut un pact intre ei și colaborează înspre binele tuturor în așa fel încât fiecare poate să stea liniștit că pericolul vine de afară. Evoluția statului de drept a dus la diversificarea funcțiilor pe care indivizii le au în stat în așa fel încât să fie garantată supraviețuirea tuturor chiar dacă fiecare individ se ocupă de o mică parte din necesarul total. Făcând așa indivizii nu au stresul supraviețuirii. Adică trăiesc bine.
Acuma revenind cu picioarele pe pământ mioritic ne dăm seama că unii o duc bine mersi iar alții se lupta pentru supraviețuire. Statul de drept a falit. România nu e un stat de drept nici măcar la nivel de mușuroi. Furnicile trăiesc într-un stat de drept, romanii nu. Legea nu e egală pentru toți, nu jucăm după aceleași reguli și nu suntem egali. Nimic nou doar că lipsa unui stat de drept comportă, în logica mea, anularea automată a tuturor drepturilor și legilor care existau înainte, precum și a instituțiilor. Asta va rog să nu o luați ca instigare la violență ci doar trecere în revistă a cât de șmecheri se simt unii și cât de fraieri sunt alții.
Într-un stat de drept eu, ca majoritatea Romanilor, nu suntem importanți. Importanți sunt cei de la putere dar, în lipsa unui stat de drept, obținerea puterii se face individual, prin impunere fizică. Domina masculul alfa și creadă fiecare dintre guvernanți, parlamentari și ce or mai fi ei acolo ce or vrea dar nici unul dintre ei nu ar trăii mai bine decât mine într-un stat de natură. Ii sfidez să aleagă. Ori există stat de drept iar fiecare dintre noi trăiește relativ relaxat și sigur, ori nu există stat de drept ci exista legea junglei și fiecare dintre noi supraviețuiește, cum se întâmplă azi cu masele de cetățeni. Ori una ori alta. Nu mai suport amestecul ăsta în care pentru săraci exista obligațiile statului de drept dar trebuie să supraviețuiască singuri iar pentru cei de la putere există beneficiile unui stat de drept și instrumentele să aplice pe noi legea junglei.
Sper că ați înțeles ceva din această descărcare de frustrări.

Să fiți iubiți!
vineri, 29 ianuarie 2010

Pârâcioşii

Unul dintre cele mai importante ziare din italia, Reppublica, publica un articol in care le explicxa si italienilor la ce sunt intradevar buni romanii. La ce sunt buni? La spionaj, la ce altceva. Citand ca sursa ziarul Adevarul zice ca Romania are mai multi spioni pro capite decat MI5 (“firma la care lucra James Bond”) si decat FBI. Ba chiar mai mult, NATO ne pretuieste pentru asta si deschide, sau a deschis, un centru de excelenta la Oradea. Cica suntem cei mai buni in obtinerea informatiilor de la surse umane. Nu stiu daca implica tortura pentru a avea rezultat, asta nu zice, dar zice ca avem multa experienta acumulata in regimul impuscatului. Cu regimul impuscatului se fac mai multe comparatii si ne spune ca acum in Romania sunt mai multi informatori decat prin anii optzeci cand la 22 de milioane de cetateni existau 700 de mii de informatori. In acelasi articol se subliniaza faptul ca cele 7 agentii de spionaj sunt singurele crutate de reducerile bugetare pe care Emil Boc le face pentru a economisi bani la bugetul de stat. 
Ce sa mai cobim, ce sa ne mai ferim de cuvinte, ce alta imagine sa incercam noi sa mai dam lumii despre noi. Asa suntem noi, niste pârâcioşi. Vedem mult mai bine defectele altora decat pe ale noastre. Sunte antrenati (in sensul ca avem experienta acumulata) pentru asa ceva. Pacat ca nu se face un sondaj sa vedem cati oameni care ar fi vizitat Romania au renuntat in urma acestor informatii. Nu condamnati presa pentru ca scrie, condamnati conducerea pentru ca face!

Se fiti iubiti!

DanMar Construct

DanMar Construct
Firma constructii decoratiuni exterior

Schimb de linkuri

Pe cei care vor sa faca schimb de linkuri sau bannere ii invit sa lase un comentariu.

Pentru banner copiati textul de sub imagine!
BannerFans.com


Despre mine

Fotografia mea
".. sa nu crezi ce ti se spune si sa nu te miri daca ce ti se spune se adevereste intr-o zi ca n-a fost minciuna sau prefacatorie."
Marin Preda
Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni

Persoane interesate

Tell Others

Parteneri

BannerFans.com
toateBlogurile.ro Inscrie-te si tu in programul de blogger outreach Sampler.ro