Romania - Tara consilierilor improvizati
Vreau să-mi spăl creierul
Leapșa Violet
Pornind de la articolul publicat de către doamna Zoe Petre despre stabilirea obiectivelor pentru România viitorului, propun o leapșă cu zece schimbări pe care le doriți. Eu îmi doresc o Românie în care:
Să ne alegem, noi cetățenii, singuri conducătorul care să aibă puterea executivă. Fie el președintele cum se întâmpla în SUA și Franța, fie el primul ministru cum se întâmpla în Germania și Italia.
Să se treacă din nou la alegerea parlamentarilor pe liste sau să se modifice legea actuală pentru a interzice redistribuirea voturilor în asa fel încât cei care au luat mai multe voturi să intre în parlament, nu cei cărora voturile li se vin distribuite de conducerea partidelor.
Să avem o lege care să pedepsească pe cine e în conflict de interese și nu și-l rezolvă într-un anumit interval de timp. Să se interzică acumularea de funcții de mare responsabilitate.
Toate funcțiile publice să fie ocupate prin concurs public. Acolo unde nu e nevoie de concurs, sa fie publicate CV-urile candidaților.
Modificarea legii electorale pentru a face ca alianțele între partide să se facă înainte de alegeri și să fie interzise după alegeri sperând ca asa să se evite oportunismul partidelor ca UDMR.
Părăsirea sau excluderea unui parlamentar dintr-un partid implică pierderea mandatului dacă acel parlamentar a candidat cu simbolurile și susținerea partidului respectiv.
Să continuăm să avem parlament bicameral. Deconcentrarea puterii în regiuni administrative și, eventual, federalism fiscal.
Interzicerea prin lege a organizării de referendum în timpul alegerilor atunci când referendumul se referă la modificarea clasei sau organizării politice.
Alegerea directorilor radioului și televiziunii publice să revină opoziției pentru a evita propaganda. Proprietarii de televiziuni, radiouri și ziare să nu aibă voie să candideze la funcții publice. (Conflict de interese). Membri comisiei CNA să nu fie numiți de politic.
Miniștrii să aibă pregătire în domeniul pe care urmează să-l conducă.
Acestea ar fi unele schimbări care, după părerea mea, ar îmbunătăți puțin conducerea la vârf. Adevărata schimbare însa trebuie să se întâmple în societate. Societatea să nu mai accepte abuzuri și să nu mai accepte prostia și incultura. Pentru asta e nevoie ca societatea să recunoască aceste defecte în practică, când se manifestă și nu doar când aud aceste cuvinte (abuz, prostie, incultură) să se declare împotrivă.
Sunteți toți invitați la leapșă!
Să fiți iubiți!
Urban, adevaratul Organ
S-au dus sărbătorile! Cu ce am ramas?
Sărbători fericite tuturor
Știți ce se sărbătorește și de ce se sărbătorește. Nu are rost să vă mai amintesc și eu. Pentru voi toți care treceți pe aici vă urez sincer sărbători fericite!
Să fiți iubiți!
De rău (că de ce altceva) de Băse
Băsescule nu te mai suport! Pleacă pe mare nene! Ești nociv și nu aduci nici un beneficiu, doar iluzii, ca ierburile alea etnobotanice. Ia-ți puloveru albastru, Aliodoru, blonda și cară-te peste mări și țări acolo unde mai sunt ca tine. Venezuela, Cuba, vezi numai destinații exotice. De când ai câștigat alegerile nu-mi mai tai paru, să fiu exact contrarul tău. Tu ai chelie eu am plete, du ai pulover albastru eu rămân la bustu gol, tu mănânci mâncăruri alese eu rămân flamand, tu trăiești din buget eu mor din cauza lui. A nu se înțelege că e alegerea mea să trăiesc asa. Ne-ai sărăcit nene. Cum ar scrie Marin Preda ..tu-ți gura mă-tii. Mă nene da tu mă crezi curvă să-mi iei jumate din ce produc. Tu știi că și să fii pește e faptă de închis. Îți trebuie și alocația copiilor mai nesătulule. Ești nociv ca laptele cu melamină. Ai atâția lingăi pe lângă tine că trebuie să mânci și să „elimini” mult ca să simtă fiecare gustu a ceva. Păi toți ăia numai ceva de ăla merita nene. De la noi toți. Azi sunt așa de violet încât și treaba aia o fac violet. Ne distrugi existenta nene. Ești nașpa. Știi de ce te votează lumea? Nu știi? Îți spun eu că nu știi. Habar nu au nici ei de ce au făcuto. Le-ai dus ulei și orez și le-ai aruncat pe jos. Ei s-au aplecat să le culeagă și dacă tot erau aplecați cum să fi ratat ocazia ha?! Ți-e drag poporul ăsta ca la pisici apa. Ești fals, uz de fals și te mândrești cu asta. Ești o făcătură. Ești nociv ca mărfurile made in China. Ești re-etichetat ca mărfurile ce ajung în portul din Napoli sau carnea din conservele Montana adusă expirata cu vaporu din Argentina, pusă în cutii sau făcute hamburgeri cu toată partea putred încă pe ea, și trimisă la fast-food-uri și în supermarketuri cu eticheta made in Italy. Tu și cei din jurul tău sunteți perfecții urmași ai lui Traian. Nu a existat în lumea asta imperiu mai corupt decât cel roman. În maratonul către introducerea monedei € ai fost un coi în talpă. Ești declinul moral al romanilor și dacă nu crezi mai citește odată textul ăsta.
NO BĂSESCU DAY
Schimb de linkuri
Despre mine

- Andrei R Pop
- ".. sa nu crezi ce ti se spune si sa nu te miri daca ce ti se spune se adevereste intr-o zi ca n-a fost minciuna sau prefacatorie."
Marin Preda
Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni
Persoane interesate
Arhivă blog
-
▼
2010
(62)
-
▼
mai
(14)
- Dacă n-aș vedea n-aș crede
- Pui de lei
- Nu mai am rabdare, vreau actiune!
- Ce aș mai putea să spun?
- Îți pute gura a usturoi chinezesc
- Hai sa fim high
- Moda 3 sfert (sau -25%)
- Protestele de azi (parafrazare dupa Vara lui G Cos...
- Base e prost sau minte?
- Sindicaliștii diversiune
- Revoltă versus Revoluție
- Pe băsiști ii doare-n băs!
- Romania e perfecta pentru acu 300 de ani
- 1 Mai Muncitoresc
-
▼
mai
(14)
-
►
2009
(13)
- ► septembrie (1)